Cum putem combate aspectul inestetic al herpesului

Să ne imaginăm următoarea situaţie: vă treziţi în dimineaţa unei zile în care aveţi o întâlnire importantă şi constataţi cu uimire că buzele dumneavoastră nu mai arată la fel ca în ziua precedentă. Dacă vă priviţi cu atenţie în oglindă, observaţi o mică pată roşiatică pe marginea buzelor şi primul cuvânt care vă vine în minte este “herpes”.
Ceea ce observaţi este de fapt debutul acestei infecţii, cauzat de un anumit tip de virus numit HSV 1-virus herpes simplex 1. Se estimează că 80% din populaţie este purtătoare a acestui virus. Lipsa educaţiei sanitare, nerespectarea regulilor de igienă sau transmiterea pe cale ereditară a acestui virus sunt unele dintre cauzele ce explică acest fenomen.
Nu ar fi corect să încadrăm herpesul în categoria “afecţiuni” deoarece herpesul este o infecţie virală contagioasă şi recidivantă. În unele cazuri- când nu sunt respectate regulile de prevenire a răspândirii infecţiei, urmările pot fi grave pentru cei cu un sistem imunitar slăbit.
Iniţial, herpesul se prezintă sub forma unor vezicule de dimensiuni mici, roşiatice, pline cu lichid, localizate la nivelul buzelor. Alte simptome includ febra sau usturimile la nivelul mucoasei cavităţii bucale. În timp, veziculele se pot extinde în jurul gurii, apoi se sparg, formând cruste care se vor vindeca după aproximativ 11-12 zile. După vindecare virusul rămâne în organism.
Virusul este prezent în stare latentă în celulele nervoase. Apariţia herpesului mai poate provoca stări de insomnie, indispoziţie generală, nervozitate, scăderea poftei de mâncare, dureri ale muşchilor coloanei vertebrale. Multe din aceste stări dispar după 3-5 zile de la debutul infecţiei.
Până în anii ‘80, herpesul era considerat o boală uşoară, deşi nu fusese descoperit un tratament medicamentos care să nu fie toxic pentru organism. Apoi a fost descoperit Acyclovirul, singurul care a reuşit să oprească multiplicarea virusului.
Revenind la situaţia imaginară pe care v-am descris-o la începutul articolului, vă recomandăm să nu aplicaţi pastă de dinţi, ness, oţet sau oricare alt leac tradiţional pe zona infectată. În cazul în care nu aveţi la îndemână unguentul cu Acyclovir, tratarea herpesului se poate face cu ajutorul aplicării tincturii de propolis, a cremei de gălbenele, de roiniţă sau a infuziilor ( o linguriţă de amestec din frunze de patlagină, flori de rozmarin, urzică şi fumărică la o cană de apă). Nu este recomandat să acoperiţi zona cu plasturi; nu aplicaţi alcool, iod sau rivanol pe vezicule. Spălaţi-vă frecvent pe mâini şi evitaţi autocontaminarea (infecţia se poate transmite în zona ochilor sau în zona genitală). Obiectele de toaletă, prosoapele, tacâmurile trebuie folosite doar de cel infestat.
Herpesul este o boală capricioasă şi imprevizibilă. Singura formă de herpes ce poate fi tratată la domiciliu este HSV 1. Alături de tratamentele propuse anterior, o bună modalitate de combatere a aspectului inestetic al herpesului este păstrarea unei mentalităţi pozitive.
















Pot sa spun din proprie experienta care este cel mai bun tratament sa scapi de herpes, fara durere si bani. Vara trecuta eram in America si din greseala am baut suc dintr-un alt pahar si peste 3-4 h mi-a aparut bucuria pe buza, asta se intampla ptr.a-II- a oara. M-am dus la farmacie la ei in supermarket cu un prieten american si am constatat cu stupoare ca era aprox. un raft intreg cu produse ptr. combaterea herpesului, dar pe toate scria ” Iti trece in 24 h” sau ” aplici unguentul si nici nu se observa ca ai avea vreo problema”…………….si aici si-a bagat marketingul coada, (nici vorba de faimosul ACICLOVIR de la noi ) intr-un final mi-am luat care mi s-a parut mai bun si cu o concentratie mai mare de acid. Vreau sa spun ca am stat vreo 12 zile cu buza umflata, intr-un final mi-a trecut dar am incercat vreo 4 unguente. Nici nu au trecut 2 saptamani ca si-a facut aparitia un alt herpes………..norocul meu a fost ca eram la servici si mi-a zis un coleg sa pun repede GHEAȚĂ si sa tin aprox 6-10 min pe locul afectat, iar dupa 2 min sa repet miscarea. Asa am si facut si seara nu mai aveam nimic pe buza.Deci va recomand cu incredere sa tineti GHEATA pe herpes exact cum il vedeti ca apare.
Ioana, iti multumim pentru interventie. Te asteptam si cu alte sfaturi.
Ce tare..gheatza…multumesc mult pt sfat
.Dar pot sa intreb dc sa nu pun pasta de dinti…? Eu tot aia foloseam…Va multumesc
Ionela, ai pus o intrebare foarte buna. Sper ca raspunsul meu sa fie pe masura ei. Asadar, am mai cautat informatii despre efectul pastei de dinti asupra herpesului si se pare ca parerile sunt impartite. Unele paste de dinti au in compozitia lor o substanta numita Sodium Lauryl Sulfate care reuseste sa reduca sau sa stopeze eruptia. La ora actuala Sodium Lauryl Sulfate este privit doar ca un “candidat” pentru elaborarea unui medicament impotriva herpesului. Altii sunt de parere ca pasta de dinti doar usuca, dar nu trateaza eruptia. Asadar, aceasta poate sa reapara. Personal, ma lupt cu herpesul de multi ani, iar pasta de dinti nu mi-a fost de ajutor. Doar unguentul cu aciclovir.
Multumim din nou pentru intrebare, iar daca ai si alte intrebari, nu ezita sa ne contactezi.