Obţine cel mai bun somn de frumuseţe

Somnul de frumusete

Sunt zile în care pur şi simplu nu ai chef de muncă, nu te simţi bine în pielea ta, te enervează chiar şi persoanele dragi ţie şi nu ştii de ce. Ei bine, să ştii că lipsa somnului e principalul motiv pentru care nu eşti atât de bine dispusă. Aceasta poate sa-ţi compromită chiar şi sistemul tău imunitar, puterea de atracţie, concentrarea şi toată stralucirea de a fi sănătoasă.

Astăzi, o treime din americani se luptă cu cateva forme de insomnie şi 40% din femei au somnul perturbat, iar acesta, potrivit  The National Center on Sleep Disorders, poate fi cauzat de fluctuaţiile hormonale din timpul menstruaţiei, sarcinii sau a menopauzei. Recent, insomnia a dat naştere unui trend în tratamentele spa, cum ar fi meditaţia, exerciţii de respiraţie, masaje speciale şi aromaterapie, care te pot ajuta să ajungi pe tărâmul visurilor.

Uite câteva sfaturi inspirate de spa pentru a te ajuta să scapi de o zi încărcată şi a te bucura de un somn liniştit de noapte:

1. Începe să te linişteşti cu câteva ore înainte de ora de culcare propriu-zisă. Conştientă cum eşti, scrie-ţi toate „must-do”-urile  pe o listă, căci acum e timpul să te odihneşti. Încearcă să reglezi lumina cât mai difuz posibil şi evită obligatoriu toate impulsurile negative precum: cafeina, alcoolul, conversaţiile supărătoare şi emisiuni TV violente.

2.  Ascultă-ţi sunetul respiraţiei sau o muzică cu un ritm liniştitor. Fă o baie caldă (dar nu prea fierbinte) la lumina difuză a unor lumânări, inhalând din vaporii unui amestec preferat cu uleiuri relaxante.

3. Examinează gândurile sâcâitoare care te ţin trează noaptea. Crezi că dacă menţii constant alerta „luptă sau zboară” îţi vei controla mai bine rezultatele? Cu siguranţă trecerea la noua mantra: „Mai multă odihnă, mai multă eficienţă” îţi va reda stralucirea de care ai nevoie.

4. Renunţă la aşteptările rigide despre cât de mult somn ai nevoie. Chiar şi veghind te poţi odihni, doar dacă foloseşti acest timp pentru o meditaţie liniştită. Dacă ai avea încredere mai multă în procesele naturale şi în viaţă în general, va fi mai uşor să acumulezi somnul de care ai într-adevăr nevoie.

5. Evaluează calitatea vieţii tale active: crezi că trăieşti conform nevoilor, dorinţelor şi valorilor tale? E ceva acolo care trebuie exprimat? Dacă da, atunci nu ezita să o faci. O viaţă satisfăcută este un remediu puternic pentru multe probleme care afectează somnul.

6. Înainte de culcare încearcă să obţii un masaj bine meritat după o zi obositoare. Ideal ar fi să ţi-l facă un specialist în domeniu, sau măcar un prieten dar dacă nu dispui de prezenţa acestora, încearcă să-ţi masezi singură zonele mai mult solicitate pe parcursul zilei cum ar fi: picioarele, mâinile şi gâtul. Ai mare grijă în zona capului căci un masaj greşit duce la urmări nu prea plăcute. De asemenea, nu trebuie uitat tenul! La hidratarea tenului cu cremă, în general trebuie aplicate mişcări circulare dinspre nas înspre exterior iar cu degetele lipite, o uşoară ridicare a muşchilor faciali, fapt ce ajută şi la prevenirea ridurilor.

Zâmbeşte, acum ai micile sfaturi cu care poţi pune capăt agitaţiei dinaintea somnului. Deja parcă te-a luat somnul şi eşti nerăbdătoare să adormi, ei bine eu nu te mai reţin şi îţi doresc un somn cât mai liniştit! Noapte buna!

Posturi asemanatoare

  • Ghid scurt (dar esential!) de ingrijire a tenului (1)
    Ritualul de infrumusetare nu trebuie sa fie ceva coplicat si nici sa fie un efort prea mare din partea noastra. Frumusetea tenului consta in: sanatate, simplitate, naturalete si prospetime. 1. Demach...
  • Controleaza efectul stress-ului asupra frumusetii! (1)
    Ne confruntam cu totii cu stressul. Unii din cand in cand, altii zilnic. Cand stressul apare cu o frecventa foarte ridicata (stress cronic) si ramane necontrolat poate cauza diferite boli si de asemen...
  • Pedichiura la control! (0)
    Odata cu venirea primaverii si implicit a caldurii iti doresti sa porti incaltaminte cat mai lejera (balerini, sandale etc.) pentru ca piciorele tale sa se simta confortabil. Totul se datoreaza fa...
  • Nuditatea la Spa (0)
    Prima vizita la Spa poate fi un pic stresanta atunci cand o persoana iti cere sa iti pui pe tine doar un halat. Exista o oarecare pudoare cand vine vorba sa iti scoti hainele pentru un masaj in fa...
  • Cele mai ciudate tratamente Spa din lume (0)
    Stim deja ca in toate domeniile exista o lupta puternica pentru primul loc, mai ales atunci cand vorbim despre originalitate si despre atragerea cat mai multor priviri. Iata ca si in cazul industriei ...

Lasă un raspuns

Get Adobe Flash playerPlugin by wpburn.com wordpress themes